La anul o s-o facem si mai lata!!!

Multumim Ioana!

Ne intoarcem in studio unde pastram tema zilei... pardon, vacantei si unde il avem ca invitat pe mine, adica io.

Am plecat cu un singur plan: „Distractieeeeee!!!” (plan pe care l-am indeplinit impreuna). Totul a inceput la gara unde trenul a venit cu o intarziere atat de  mica,mica incat m-am mirat de punctualitatea CFR-ului. A intarziat doar  3 ore, iar noi ne-am intalnit cu o ora inainte ca sa nu pierdem trenul. Pe scurt: bagajele a 100 de oameni in fata garii, multi plictisiti, altii ingeniosi: jucau table, biliard (cred ca astia cu mall-urile sunt mana in mana cu CFR-ul; mai baga inatarzieri la trenuri ca pasagerii sa se plictiseasca si sa plece la mall). Haioasa a fost discutia dintre Carstea (proful care a mers cu cei de la Mesota) si Gligoras (proful care a fost cu noi). Se stie ca Gligoras nu este tocmai inalt, insa Carstea te uiti la el de jos in sus si nu se mai termina. Vorbind Gligoras statea cu capul pe spate, iar Carstea cu barbia in piept (nu chiar asa dar imi place sa exagerez).

Pe tren noi & bagaje, totul concentrat in doua vagoane. Insa era mai liniste decat intr-o clasa in care lipseste profesorul de la ora ceea ce arata ca la elevi linistea (la ore, in tren etc.) este proportionala cu acceptul profesorului de a lasa elevul sa vorbeasca in ore, dar si cu cat este mai aproape persoana cu care elevul vrea sa vorbeasca. Nu inteleg ce am scris mai sus dar ideea e ca trebuie sa avem voie sa vorbim in ore cu colegul de banca pentru ca oamenii trebuie sa socializeze (chiar si la teste).

Din „reportajele” anterioare vad ca hostelul a creat un respect colegilor, dar mie mi l-a impus. Eu, mai nesimtit de felul meu, nu ma aplecam cand intram in vreo camera si o pateam. Atata respect mi-a impus cladirea aia ca inca mi-e frica de tocurile usilor. Restul au scapat doar cu aplecari ale capului, insa mie ca sa-mi arate cine e boss-ul m-a fortat sa fac plecaciuni pana si cand ma duceam la baie (odata era s-ajung in genuchi cand am refuzat sa plec capul). Afurisit hostel! Inca ma doare capatana.

Zilele in Costinesti se imparteau in 3 perioade: dormit, plaja si White Horse. Despre prima nu-mi aduc aminte mai nimic (s-a intamplat prea rar). Plaja era oarecum frumoasa, insa pacat de specimenele de p-acolo. Kiss FM-ul dadea „house” (e in ghilimele pentru ca nu erau house defapt,  ci manele pe house) toata ziua pe plaja, deci pa-pa zgomotul valurilor, somn pe plaja. Se mai plimbau unii cu megafoane (megaspectacol Stela Popescu si Florin Salam), iar de la o discoteca intr-una se auzea o reclama repetata la nesfarsit. Singurul avantaj al Kiss FM-ului era ca mai acoperea acel mesaj sacaitor. Apa la inceput parea rece, dar dupa era perfecta da balacit. Mai erau „limbricii” aia nenorociti dar nici nu mai contau la distractie. Am jucat si volei... scuzati au jucat si volei ca eu eram „veriga slaba” ca sa zic mai frumos. Totusi nu joc chiar atat de rau. Doar intr-o situatie sunt varza: cand ating mingea; cand n-o ating totul merge bine si este un talent sa te feresti de minge.

Dedic unrmatorul paragraf pentru White Horse. Eu nu-mi doream sa merg acolo (la inceput) si inca nu-mi doresc (mint), dar m-am dus. Imi ziceam „Eu -> muzica electronica, acolo -> rock; ce as cauta eu acolo? Ma linseaza aia!”. Dar cum toti s-au dus acolo iar eu pot accepta orice gen muzical, (de aici ->) mai ales manele (<-pana aici mint cu nerusinare) m-am alaturat grupului si n-am regretat. Cand au zis rock credeam ca-i vorba de d-ala de te dai cu capul de pereti, dar era un rock frumos, dintre cele care au facut senzatie la vremea lor si inca mai fac. Apropo, daca stiti din melodiile care au fost puse acolo sa-mi trimite-ti va rog numele melodiilor si trupele care le canta. Multumesc anticipat. Deci muzica a fost „faina”. Mesele erau pline de        oameni.  Ce ma distrau erau preturile. O bere la 0.5 era mai ieftina ca o apa la 0.5, iar de suc nici nu mai zic.

Ma bucur ca am fost cu voi la mare si va multumesc ca m-ati suportat. Abia asteptCostinestiul 2011 (E.T.A. 351 Days or  50 Weeks and 1 Day). 

Octavian

P.S. Mi-as dori ca Dana sa scrie si aici,in jurnalul nostru de stiri, ca sa pot spune „Avem purici pe ecran!”.